miercuri, 29 februarie 2012

Prima Bătălie de la Tapae

Înainte de războaiele daco-romane la Tapae au avut loc două bătălii: una în anul 87 și a doua în 88.

Cadrul

În 86, regele dac Duras și-a trimis trupele la sud de Dunăre în provincia romană Moesia.
După acest atac, împăratul roman Domițian a venit personal în această provincie, reorganizând-o în Moesia Inferior și Moesia Superior. Aici a plănuit un viitor atac asupra Dacie.

Bătălia din 87

Domițian a inițiat o puternică ofensivă asupra Daciei în 87, ordonându-i generalului Cornelius Fuscus să atace. În vara lui 87, acesta, cu cinci sau șase legiuni, a traversat Dunărea.
Ei au întâlnit armata dacă la Tapae, unde romanii au fost prinși într-o ambuscadă, suferind o mare înfrângere. Aproape toți soldații din Legiunea a V-a Alaudae au fost uciși, însuși generalul Cornelius Fuscus murind în luptă, iar dacii le-au capturat steagurile și mașinile de luptă.
După această victorie, regele dac Diurpaneus a primit supranumele de Decebalus, însemnând "cel curajos" sau "cel puternic".

Bătălia din 88

Ofensiva romană a continuat în anul următor, în fruntea forțelor romane aflându-se generalul Tettius Iulianus. Armata romană a intrat în Dacia pe același drum pe care intrase și Cornelius Fuscus în anul precedent.
Bătălia s-a dat în principal în aceeași zonă, la Tapae, rezultatul fiind de această dată o victorie romană. Din cauza drumului dificil către Sarmizegetusa, capitala Daciei, și din cauza mai multor înfrângeri suferite de Domițian în Pannonia, ofensiva romană s-a oprit, iar Decebal și Domițian au încheiat pace.

Urmări

 

După pacea din 89, Decebal a devenit un rege client al Romei, primind bani, meșteri și mașini de război, pentru a apăra granițele imperiului. Unii istorici consideră că această pace nefavorabilă romanilor a provocat asasinarea lui Domițian în septembrie 96.
Decebal, în loc să folosească banii așa cum doreau romanii, a hotărât să înceapă construcția unor noi cetăți în munți, în puncte strategice importante, și să le întărească pe cele deja existente. Acesta a fost unul dintre motivele pentru atacul roman din 101, sub împăratul Traian.





 


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu